La multi ani, EFdeN!

„Va felicit nu doar pentru faptul ca sunteti niste oameni minunati, dar pentru toata munca depusa si pentru ca nu ati încetat un moment sa credeti în proiectul, visul vostru!”

– Edwin Rodriguez, Competition Coordinator – SDE2014

Începem primavara cu o zi de aniversare, prilej de bucurie si de ganduri senine.

Proiectul nostru împlineste 2 ani de implicare în dezvoltarea sustenabila a României si, în special, a Bucurestiului, capitala cu cel mai putin spatiu verde pe cap de locuitor. Ultimul an a fost foarte important, marcat de evenimente si obiective marete. Am deschis santierul EFdeN în parcarea Baneasa Shopping City si am început constructia casei noastre solare, pe care ulterior am dezasamblat-o si transportat-o in La Cite du Soleil, Versailles, Franta. Am reconstruit prototipul EFdeN pentru cea mai mare competitie de arhitectura solara si tehnologii integrate, SDE 2014, unde a fost apreciat de studenti, specialisi si alti vizitatori din La Cite du Soleil.

Am dus traditia mai departe, am reprezentat înca o data România la Solar Decathon Europe si continuam proiectul cu alte obiective ambitioase: Centrul de Cercetare a Conditiilor de Confort si obtinerea certificarii Living Building Challenge.

Sarbatorim, asadar, 2 ani de curaj si perseverenta în care am dezvoltat un concept ce a schimbat viziuni si le multumim celor care ne-au sprijinit si ne-au influentat. La multi ani @EFdeN Team!

No Comments

Leave a Comment